În România, unde legea recunoaște teoretic canabisul medical, dar nu există practic niciun tratament disponibil, studiul din Journal of Alzheimer’s Disease pune o întrebare pe care autoritățile evită de ani de zile.
În octombrie 2025, o echipă internațională condusă de cercetători brazilieni a publicat în Journal of Alzheimer’s Disease rezultatele celui mai lung trial clinic de până acum care a testat un extract de canabis pe pacienți cu demență asociată bolii Alzheimer.
Nu e vorba de „iarbă”, de joint-uri sau de doze recreative. E vorba de 0,350 miligrame de THC și 0,245 miligrame de CBD pe zi, dizolvate în ulei de măsline. O cantitate atât de mică încât, în orice conversație obișnuită despre canabis, ar trece drept neglijabilă.
După 26 de săptămâni, grupul care a primit extractul a avut un scor MMSE (testul clasic de evaluare cognitivă) mai bun decât grupul placebo. Media: +0,67 puncte la cei tratați cu canabinoizi, −1,08 puncte la cei care au primit placebo. 64,2% dintre pacienții din grupul cu extract și-au menținut sau și-au îmbunătățit scorul; în grupul placebo, doar 33,3%. De două ori mai puține șanse să se înrăutățească.
Autorii scriu, fără emfază de marketing: extractul a „atenuat semnificativ pierderea cognitivă” și a produs „o stabilizare remarcabilă a bolii pe o perioadă de jumătate de an”. Efectele adverse nu au fost mai frecvente decât la placebo. Este, până la această dată, cel mai lung trial clinic care evaluează canabinoizii la pacienți cu Alzheimer.
Studiul e mic — 28 de persoane, între 60 și 80 de ani, diagnostic de demență asociată Alzheimer. Este un trial de fază 2, randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo. Nu e dovada finală. Este însă o dovadă suficient de curată ca să nu mai poată fi ignorată cu formula obișnuită: „nu există date”.
Ce măsoară, de fapt, aceste puncte
MMSE e un test de 30 de puncte. Un om sănătos stă de obicei între 24 și 30. Demența ușoară e în jur de 20–23, cea moderată 10–19, cea severă sub 9. În România, un scor MMSE de cel mult 9 puncte deschide, din 2026, calea către certificat de handicap permanent după a doua evaluare. În spatele cifrei stau familii care nu mai recunosc chipul propriului părinte.
Medicamentele standard pentru Alzheimer — inhibitorii de acetilcolinesterază — au efecte modeste. Unele analize secundare ale studiului brazilian au comparat rezultatul extractului cu aceste terapii clasice și l-au descris ca superior, cel puțin pe intervalul de șase luni. Asta nu înseamnă vindecare. Înseamnă că, într-o boală care merge aproape inevitabil în jos, traiectoria s-a aplatizat.
Doza e importantă și din alt motiv. THC-ul de 0,35 mg pe zi e de zeci sau sute de ori mai mic decât o doză recreativă. Nu produce „high”. CBD-ul e și el la nivel de fracțiuni de miligram. Argumentul că „pacienții vor fi drogați” nu stă în picioare pe aceste numere. Stă, în schimb, argumentul că sistemul endocanabinoid — receptorii CB1 și CB2, inflamația neuronală, clearance-ul de beta-amiloid — merită cercetat serios, nu doar interzis din reflex.
România: boala crește, legea stă pe loc
În România trăiesc, după estimări recente, în jur de 270.000–290.000 de oameni cu demență. Dintre ei, peste 160.000 au Alzheimer. Numărul cazurilor noi a crescut cu aproape 50% față de 2020. Alzheimer Europe estimează aproape 289.000 de persoane cu demență în 2025. Până în 2050, curba urcă. Populația îmbătrânește, diagnosticul vine târziu, tratamentele rămân cele de acum 20 de ani.
Legea 339/2005 permite, pe hârtie, utilizarea medicală a derivaților de canabis și cultivarea în scop medical sau științific, sub autorizare. În practică, piața medicală românească de canabis e inexistentă: fără licențe de producție acordate, fără produse autorizate de ANMDM, fără circuit real de prescripție. Un proiect de lege din 2019 a murit în comisii. Pacientul român care ar vrea să urmeze protocolul din trialul brazilian nu are de unde să cumpere legal extractul. Are, în schimb, o piață de CBD și cânepă industrială cu THC sub 0,2–0,3%, plus o zonă gri în care DIICOT și instanțele încă se ceartă pe granița dintre plantă tehnică și substanță de risc.
Paradoxul e vechi. Până în 1989, România era unul dintre cei mai mari producători de cânepă din Europa. Azi, cultura industrială există — sute de hectare, mai ales în jurul unor operatori mari —, dar e ținută sub un regim de autorizări greoaie, teste de THC și suspiciune instituțională. Curtea de Justiție a UE a trebuit să intervină, în 2024, într-un caz românesc despre cultura indoor de cânepă. Statul se teme de plantă mai mult decât de boală.
Ce nu spune studiul — și ce ar trebui să spună politica
Trialul nu dovedește că „canabisul vindecă Alzheimerul”. Eșantionul e mic. Rezultatele secundare (alte scale de simptome) nu au fost semnificative. Autorii cer, corect, studii mai mari și mai lungi. Asta e știința responsabilă.
Ceea ce dovedește, însă, e că o formulă standardizată, de doză foarte joasă, administrată oral, timp de jumătate de an, a fost sigură și a schimbat traiectoria cognitivă față de placebo. În 2025–2026 au apărut și alte semnale: combinații THC/CBD pentru agitație în demență avansată, date preclinice despre inflamația cerebrală și CBD. Direcția nu mai e anecdotică.
Pentru comunitatea HEMPIRE, mesajul nu e „am găsit leacul”. E mai precis: cercetarea clinică a ieșit din laboratorul de șoareci și a ajuns la oameni în vârstă, cu diagnostic real, pe șase luni, cu doze pe care nimeni nu le-ar confunda cu recreaționalul. Dacă România vrea să rămână doar o țară care cultivă fibră și vinde uleiuri de CBD, poate ignora asta. Dacă vrea să vorbească serios despre sănătate publică, despre familii care îngrijesc noaptea un părinte care nu mai știe unde e casa, atunci trialul ăsta e un document de lucru, nu o curiozitate de Facebook.
Întrebarea nu e dacă planta merită un mit. Întrebarea e de ce un extract de 0,6 miligrame de canabinoizi pe zi poate fi studiat în Brazilia și publicat într-un jurnal de Alzheimer, în timp ce un pacient din Botoșani sau din Sectorul 5 nu are nici măcar un cadru legal funcțional prin care medicul lui să încerce aceeași idee, sub control, cu produs standardizat.
Știința a făcut un pas mic, măsurabil. Legea românească, deocamdată, stă pe loc.